Skip to content

Cum a dat Civic Vox voce ONG-urilor din Cluj

IAA Young Professionals Cluj, organizația mea de suflet, unde sunt voluntar activ de peste 2 ani, a organizat în această seară Civic Vox, proiectul care a dat voce ONG-urilor din Cluj-Napoca. A fost a treia ediție și s-a adresat în principal membrilor asociațiilor și organizațiilor non-profit din Cluj cu scopul țintit de a crea o legătură mai strânsă între ei și totodată să conștientizeze importanța unei strategii de marketing bine puse la punct.

Speakerii evenimentului au fost Corina Brândușan, PR Manager ”Jazz in the Park” și Cornel Hoza, președintele Beard Brothers. Mă așteptam să fie un eveniment frumos, însă recunosc că mi-a depășit așteptările. A fost emoționant să ascult cu câtă pasiune au vorbit cei doi speakeri despre proiectele dedicate comunității.

Corina și-a început povestea cu o întrebare care astăzi pare desprinsă din alt film ”știați că în 2012, în Cluj, nu aveai voie să calci iarba și nici sa îți pui hamacul în parc?”. Ne era greu să ne amintim. Acum avem senzația ca așa e normalul și ne mirăm atunci când auzim că alte orașe din țară au rămas încă ancorate în trecut. Așadar, astăzi ne bucurăm de acest privilegiu datorită faptului că în 2013 niște tineri ambițioși au organizat prima ediție a unui proiect numit Jazz in the Park. Acest proiect care în urmă cu 4 ani strângea câteva sute de participanți, la ediția de anul trecut a bucurat peste 65.000 de persoane, cu ceva mai mult decât populația orașului meu natal, Alba Iulia. 🙂 Destul de cool, nu? 🙂 

Jazz-in-the-park-Civix-vox

Anul trecut Snoop Dog a dat un check-in, din greseală in Bogata (România), în loc de Bogota (Columbia), iar de aici restul e de pus in manualele actuale de marketing, e despre cum să faci real time marketing și totodată să te implici în comunitate și să organizezi un eveniment cu buget zero în doar 10 zile. Așteptările cele mai optimiste au fost că vor fi cel puțin 1000 de participanți, însă buzz-ul pe care l-a generat evenimentul i-a ajutat pe organizatori să adune în jurul năstrușnicei idei peste 5500 de persoane.

Cornel Hoza, bărbosul șef de la Beard Brothers, plin de umor, ne-a povestit cum a luat ființă asociația, care a fost prima lor campanie și cum abia acum a realizat că ceea ce au făcut ei inconștient, se numește în termeni ”tehnici” Guerilla Marketing. Proiectul care ne-a plăcut cel mai mult a fost modul în care, cu ajutorul fotografiei de mai jos, în culori, a reușit să obțină, de la prietenii săi de pe Facebook, donații de aproximativ 8.000 euro.

big_190d5d16db026b6adadf0fde8cbd4ea5

A fost un exemplu pentru noi, toți cei din sală să îl ascultăm cu cât optimism și energie a depășit orice obstacol, fie el mai mic sau mai mare de până acum. Și credeți-mă că nu știu cum reușeste, în condițiile în care doarme doar câteva ore pe noapte, gestionează peste 400 de voluntari, și, bonus, mai are și un job de la 9 to 5 și alte câteva proiecte extra. Imediat după prezentare, Cornel a fugit la o întâlnire a asociației pentru a discuta detalii legate de extinderea Beard Brothers în alt oraș din țară.

Cornel-Beard-Brothers

Dar, implicarea IAA YP în conștientizarea importanței marketingului în rândul ONG-urilor nu se oprește aici. Cei care au fost în sală în această seară au șansa de a câștiga mentorat și consultanță de marketing cu Aliz Kosza, ex-CEO MOL, Orkla, Fabryo.

Zâmbetele celor din sală și mulțumirile sincere cu care am plecat spre casă a fost moneda noastră de plată pentru cei doi speakeri. Să ne revedem cu bine la Civic Vox ediția a IV-a.

Facebook Twitter Stumbleupon Tumblr Email

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

8 − two =

Iti mai recomand Marketing (1 din 10 articole)


Conform unui studiu din 2016, peste 1.100.000 de camere sunt rezervate prin Booking.com în fiecare zi, de două ori mai mult decât principalul său competitor ...