Skip to content

Arobs și sponsorizarea unui eveniment sportiv

Un bun mod de a câștiga loialitate în rândul clienților și al angajaților este să susții o cauză. Sponsorizarea este o practică pe care, din păcate, mulți proprietari de afaceri nu o capitalizează ca și strategie de marketing.

La Cluj-Napoca, are loc, anual, unul dintre cele mai importante maratoane din România. Este o cursă de alergare de 42,2 km ce traversează întreg municipiul. Până în 2013, se numea „Maratonul Internațional Cluj”. Ediția din 2014 l-a găsit botezat sub numele „Maratonul Internațional AROBS Cluj”. Compania de software transilvăneană este așadar principalul sponsor al evenimentului. Nu e prima competiție sportivă unde sigla Arobs apare. Angajații companiei au participat și la „Cupa corporațiilor” la fotbal, la „Maratonul Făgetului” pe bicicletă și la diverse concursuri sportive interne. Nici nu-i de mirare că sunt nominalizați la Europe Business Awards, categoria Environmental & Corporate Sustainability.

Ce ne place la această strategie?

Arobs este o companie business to business. La astfel de maratoane participă mulți oameni cu putere de decizie din companii mari. Vor fi în pozițiile cheie acum sau mai târziu, dar vor fi cu siguranță!  Pentru că a alerga atâția kilometri implică o forță interioară deosebită. Iar cei cu o asemenea forță interioară ajung lideri. Atunci când vor avea nevoie de o soluție de software, Arobs va fi primul nume care le va veni în minte. Chiar dacă se vor expune mai multe oferte, compania clujeană va avea un avantaj detașat. Pentru că își vor aminti cu drag de cei care au susținut visul lor de a finaliza un maraton. În plus, mai sunt și angajații. Vrei să ai în echipă oameni sănătoși, creativi și veseli? Atunci încurajează-i să facă sport! Arobs reușește cu siguranță acest lucru!

Ce nu ne place la această strategie?

Este costisitoare. A fi partener la un asemenea eveniment trage mult la buget. În plus, mulți participanți nu vor avea niciodată contact cu serviciile tale, așadar rata de recuperare a investiției va fi încetinită. Pentru o companie de software este mult mai ușor să se implice în proiecte de responsabilitate socială care are legătură cu domeniul ei de activitate. Ar fi putut sponsoriza software modern pentru școli din zone defavorizate, iar în acest fel oricine ar asocia Arobs cu o companie de software, nu cu un furnizor de servicii sport.

Facebook Twitter Stumbleupon Tumblr Email

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

nineteen − 3 =

Iti mai recomand Marketing, Studii de caz (26 din 61 articole)


O reclamă telefonică durează câteva secunde, la radio mai puțin de un minut, un anunț în ziar o zi, o machetă într-o revistă o lună, iar ...